Oficial SUA: Unii soldați și ofițeri ai armatei lui Putin refuză să se supună ordinelor

Oficial SUA: Unii soldați și ofițeri ai armatei lui Putin refuză să se supună ordinelor
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10/05/2022, 00:25

Statele Unite dețin „informații anecdotice” potrivit cărora unii soldați ruși și ofițeri de diferite grade, chiar până la nivelul batalionului, refuză să se supună ordinelor de a avansa în ofensivă din Donbas, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării, citat de CNN.

Oficialul american a afirmat pentru CNN că acești ofițeri „fie au refuzat să se supună ordinelor, fie nu se supun acestora cu aceeași măsură de promptitudine cu care te-ai aștepta ca un ofițer să se supună”.

În prezent, în Ucraina există 97 de grupuri tactice de batalioane operaționale (BTG) ale forțelor ruse, față de 92 de BTG-uri pe 28 aprilie, a declarat luni oficialul american. Aceasta reprezintă o creștere de cinci BTG-uri în 11 zile.

„Nu este neobișnuit ca ei să mute un BTG sau două din Donbas înapoi în Rusia pentru regrupare sau reaprovizionare și apoi să le trimită înapoi, este normal”, a spus oficialul. Dar, în general, au adăugat aproximativ cinci BTG-uri în Ucraina și toate aceste BTG-uri sunt fie în estul, fie în sudul” Ucrainei, a precizat oficialul american.

Militarii ruși s-au confruntat cu probleme de moral încă de la începutul invaziei, a adăugat oficialul, aceasta fiind doar una dintre numeroasele probleme care au afectat armata rusă în timpul războiului din Ucraina.

De asemenea, trupele ruse se confruntă în continuare cu probleme logistice care le încetinesc progresul, potrivit oficialului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor